Tenismanul Adrian Ungur a urcat 13 poziții și ocupă locul 79, cu 625 de puncte, în clasamentul ATP dat publicității luni, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera sa, în timp ce Victor Hănescu a coborât șapte poziții și se află pe 153, cu 345 puncte.
Precedenta cea mai bună clasare din cariera lui Ungur a fost locul 91, în 22 mai. Saltul înregistrat de jucătorul român se datorează calificării în turul doi al turneului de la Roland Garros, la prima sa prezență pe tabloul principal al unui Grand Slam.
La dublu, Horia Tecău se menține pe locul 11, cu 5.200 de puncte.
Primele zece locuri în clasamentul ATP de simplu sunt ocupate de următorii jucători:
1. Novak Djokovici (Serbia) 12.280 puncte
2. Rafael Nadal (Spania) 10.060
3. Roger Federer (Elveția) 9.310
4. Andy Murray (Marea Britanie) 6.980
5. Jo-Wilfried Tsonga (Franța) 5.230
6. David Ferrer (Spania) 5.180
7. Tomas Berdych (Cehia) 4.685
8. Janko Tipsarevici (Serbia) 3.200
9. Juan Martin Del Potro (Argentina) 3.180
10. John Isner (SUA) 2.655.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER